cărăruie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui
cărare (
1); cărărușă, cărăruică. –
Cărare +
suf. -uie.cărăruie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui
cărare (1).cărăruie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cărărúie s. f.,
art. cărărúia, g.-d. art. cărărúii; pl. cărărúicărăruie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui
cărare (
1); cărărușă, cărăruică. —
Cărare +
suf. -uie.cărăruĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)cărărúĭe f., pl.
uĭ. Cărare mică.