căngiuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂNGIUÍT, -Ă, căngiuiți, -te, adj. (Rar) În formă de cange, cu cange. –
Cange +
suf. -uit.căngiuit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂNGIUÍT, -Ă, căngiuiți, -te, adj. (Rar) În formă de cange, cu cange. – Din
cange +
suf. -(u)it.căngiuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căngiuít (rar)
adj. m.,
pl. căngiuíți; f. căngiuítă, pl. căngiuítecăngiuit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căngiuit a. prevăzut cu o cange:
cu lancea căngiuită ’n gloată pătrundeau AL.
căngiuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂNGIUÍT, -Ă, căngiuiți, -te, adj. (Rar) În formă de cange, cu cange. —
Cange +
suf. -uit.căngĭuit (Dicționaru limbii românești, 1939)căngĭuit, -ă adj.
Al. Care are cange la vîrf:
lance căngĭuită. V.
baltag.