căngiuit - explicat in DEX

căngiuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂNGIUÍT, -Ă, căngiuiți, -te, adj. (Rar) În formă de cange, cu cange. – Cange + suf. -uit.

căngiuit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂNGIUÍT, -Ă, căngiuiți, -te, adj. (Rar) În formă de cange, cu cange. – Din cange + suf. -(u)it.

căngiuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căngiuít (rar) adj. m., pl. căngiuíți; f. căngiuítă, pl. căngiuíte

căngiuit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căngiuit a. prevăzut cu o cange: cu lancea căngiuită ’n gloată pătrundeau AL.

căngiuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂNGIUÍT, -Ă, căngiuiți, -te, adj. (Rar) În formă de cange, cu cange. — Cange + suf. -uit.

căngĭuit (Dicționaru limbii românești, 1939)
căngĭuit, -ă adj. Al. Care are cange la vîrf: lance căngĭuită. V. baltag.