cumula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUMULÁ, cumulez, vb. I.
Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate).
2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din
fr. cumuler.cumula (Dicționar de neologisme, 1986)CUMULÁ vb. I. tr. 1. A deține simultan două sau mai multe funcții, atribuții, calități etc.
2. A aduna, a face un tot din mai multe sume de bani, situații etc. [< fr.
cumuler, lat.
cumulare].
cumula (Marele dicționar de neologisme, 2000)CUMULÁ vb. tr. 1. a deține simultan două sau mai multe funcții, atribuții, calități. 2. a aduna, a face un tot din mai multe sume de bani, situații etc. (< fr.
cumuler, lat.
cumulare)
cumula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cumulá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
cumuleázăcumulà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cumulà v. a avea în acelaș timp:
a cumula două funcțiuni.cumula (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUMULÁ, cumulez, vb. I.
Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții.
2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. Din
fr. cumuler.