cum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUM adv.,
conj. A. Adv. I. (Interogativ). 1. În ce mod?
Cum ai făcut de ai venit? ◊
Expr. Cum și în ce chip sau
cum și ce fel = în ce fel.
A nu avea (sau
a nu ști)
cum = a nu avea posibilitate de a... ♦ (Repetat, în propoziții enunțiative) Într-un fel oarecare. ♦ De ce?
Cum nu m-ai înștiințat? ◊
Expr. Cum de... = cum se face că..., cum e posibil ca...
(Da) cum (să sau
de) nu! =
a) desigur! firește!;
b) (
ir.) vorbă să fie! dá de unde! nici gând!
Apoi (sau,
pop.,
păi)
cum! = desigur! firește! se înțelege!
2. (Exprimă părerea de rău, contrarietatea, surpriza, mirarea, indignarea etc.) Se poate? adevărat să fie?
3. Ce? poftim?
4. Cu cât? cu ce preț?
Cum dai merele? II. (Explicativ) Cât de (mare, mult, bine, tare etc.)
Cum îți plac florile! B. Conj. (Stabilește raporturi de subordonare)
1. (Introduce o completivă directă sau indirectă)
Privind în urma lor cum se duceau, rămase gânditor. ◊
Loc. adj. și adv. Nu știu cum = într-un fel oarecare; (în mod) ciudat, bizar.
2. (Introduce o propoziție modală)
M-au văzut cum dormeam. ♦ (Introduce o propoziție comparativă) Precum.
Va râde cum a râs și altă dată. ◊
Expr. Cum nu este (sau
nu se mai află), se spune, despre cineva sau ceva care posedă în cel mai înalt grad anumite calități.
Cum s-ar zice = adică, va să zică.
3. (Introduce o propoziție cauzală) Deoarece, întrucât; fiindcă.
Băiatul, cum e muncitor, va obține nota maximă. 4. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși.
5. În așa fel, încât.
Să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. 6. În măsura în care, pe cât.
Nu mă vreți voi, cum înțeleg? 7. Îndată ce. ♦ (Arată că două acțiuni se petrec aproape simultan)
Cum vor vedea că vii cu daruri, îndată vor alerga. 8. (Introduce o propoziție atributivă) În care.
Din ceasul cum te-am văzut, te-am recunoscut. 9. (
Înv.; introduce o propoziție finală) Pentru că.
Își va pune toate puterile cum să-și sfârșească slujba. 10. (Introduce o propoziție subiectivă)
Cum te porți nu e bine. –
Lat. quomo[do].
cum (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cum adv. și
conj. –
1. În ce fel? (funcție modală, servește pentru interogație directă sau indirectă):
cum ai făcut? (Ispirescu). –
2. Ce? (
adv. inter., prin care se răspunde la o chemare sau o întrebare, așteptîndu-se mai multe lămuriri). –
3. (Funcție emfatică, în propoziții interogative sau exclamative):
cum să nu știu? (Creangă),
cum vîjîie codrul! (Coșbuc). –
4. De ce? (funcție cauzală):
cum s-o părăsesc? (Popular Jarnik). –
5. Cît (funcție comparativă):
cumu mai curund (Dosoftei), urmat de un comparativ, astăzi se preferă
cît. –
6. La fel ca (funcție comparativă):
ai fost om cum sunt și dînșii (Eminescu). –
7. În felul în care (funcție comparativă emfatică):
tăia cum se taie (Fundescu);
las-să mă cheme cum m-a chemat (Creangă). –
8. Așa precum (funcție explicativă întemeiată pe funcția comparativă):
cum zice Scriptura (Coresi). –
9. Cînd, pe cînd (funcție temporală):
cum venea, cît de colo vede cele două capete (Creangă). –
10. Cînd, îndată ce (funcție temporală):
cum au văzut apa, cum au năvălit (
M. Costin).
11. (Înv.) Ca să (funcție finală, cu conjunctivul):
își va pune toate puterile, cum să-și sfîrșească slujba (Ispirescu). –
12. Funcție conjunctivă, ma ales împreună cu
că: din inima lui simte un copac cum că răsare (Eminescu). –
Mr.,
megl.,
istr. cum. Lat. quomo(do) (Diez, I, 135; Pușcariu 439; Candrea-Dens., 433; REW 6972; DAR);
cf. it. come, prov. co(m), fr. comme, sp.,
port. como. V. și Gamillscheg,
s.v. comme, și J. Vising,
Quomodo in den rom. Sprachen, în
Abhandlungen A. Tobler, Halle 1895, p. 113-23.
Comp. cum se cade, adv.,
adj. (în mod cinstit; cinstit; perfect), care uneori se scrie într-un singur cuvînt, se întemeiază pe
vb. a se cădea, „a se cuveni”;
cumva, adv. (oarecum; poate, posibil, eventual), cu
va de la
vb. vrea (
nu cumva?);
necum, adv. (nici măcar; chiar mai puțin);
oarecum, adv. (într-un fel; puțin, ușor);
oricum, adj. (în orice fel, indiferent cum), cu
var. orișicum; precum, conj. (așa cum; după), cu
prep. pre.cum (Dicționaru limbii românești, 1939)cum adv. (lat.
quómodo, d.
quo, în care, și
modo, mod; it.
come, pv. vfr.
com, nfr.
comme, sp. pg.
como).
1) În ce mod, în ce fel:
cum staĭ? 2) De ce:
cum m´a găsit tocmaĭ pe mine să mă mustre? 3) Îndată ce, imediat ce:
cum l-a văzut, l-a și prins. 4) Că, cum că (Vechĭ):
știa cum este puțină oaste, arătîndu-se cum este de față (Cost. 1, 271 și 272).
5) Unit c´un verb, e echivalent c´un part. în ac.:
l-am văzut cum trecea (= trecînd, cînd trecea, că trecea).
6) Cît de mult, ce mult, ce tare, ce fel (ce bine, ce prost):
Cum pleoscăĭaŭ valurile! Cum a´mbătrînit! Cum se bucura! Cum se răstea! Cum scrie de bine, de răŭ, de prost! Nicĭ de cum, de loc, cît de puțin:
nu mă tem nicĭ de cum. Cum dă Dumnezeŭ, la noroc, la întîmplare, ca vaĭ de lume, prost:
era îmbrăcat cum a dat Dumnezeŭ. Ba bine că nu, de sigur, se´nțelege:
L-aĭ prins? Ba bine că nu! Cum nu, cum să nu, cum de nu?, da, de sigur, de ce nu?:
Vreĭ o cafea? Cum nu? – Fals
cum îld.
fiind-că (după fr.
comme):
și cum nu știam (corect
fiind-că nu știam),
n´am venit. Cum că îld.
că, V.
că.cum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cum adv.,
conjcț.cum (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cum adv.
1. exprimă modul, în ce chip:
cum s’au petrecut lucrurile; nici de cum, de loc;
2. mirarea, cât de mult:
cum a îmbătrânit! cum de nu! 3. momentul imediat, îndată ce:
cum l’a văzut; 4. cumva, exprimă o bănueală, o negațiune sau condițiune îndoelnică:
nu cumva mergi acolo? (Lat. QUOMODO].
cum (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUM adv.,
conj. A. Adv. I. (Interogativ). 1. În ce mod?
Cum ai făcut de ai venit? ◊
Expr. Cum și în ce chip sau
cum și ce fel = în ce fel.
A nu avea (sau
a nu ști)
cum = a nu avea posibilitate de a... ♦ (Repetat, în propoziții enunțiative) Într-un fel oarecare. ♦ De ce?
Cum nu m-ai înștiințat? ◊
Expr. Cum de... = cum se face că..., cum e posibil ca...
{Da) cum (să sau
de) nu! =
a) desigur! firește!;
b) (
ir.) vorbă să fie! dá de unde! nici gând!
Apoi (sau,
pop.,
păi)
cum! = desigur! firește! se înțelege!
2. (Exprimă părerea de rău, contrarietatea, surpriza, mirarea, indignarea etc.). Se poate? adevărat să fie?
3. Ce? poftim?.
4. Cu cât? cu ce preț?
Cum dai merele? II. (Explicativ) Cât de (mare, mult, bine, tare etc.).
Cum îți plac florile! B. Conj. (Stabilește raporturi de subordonare)
1. (Introduce o completivă directă sau indirectă)
Privind în urma lor cum se duceau, rămase gânditor. ◊
Loc. adj. și adv. Nu știu cum = într-un fel oarecare; (în mod) ciudat, bizar.
2. (Introduce o propoziție modală)
M-au văzut cum dormeam. ♦ (Introduce o propoziție comparativă) Precum.
Va râde cum a râs și altă dată. ◊
Expr. Cum nu este (sau
nu se mai află), se spune, despre cineva sau ceva care posedă în cel mai înalt grad anumite calități.
Cum s-ar zice = adică, vasăzică.
3. (Introduce o propoziție cauzală) Deoarece, întrucât; fiindcă.
Băiatul, cum e muncitor, va obține nota maximă. 4. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși.
5. În așa fel, încât.
Să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. 6. În măsura în care, pe cât.
Nu mă vreți voi, cum înțeleg ? 7. Îndată ce. ♦ (Arată că două acțiuni se petrec aproape simultan)
Cum vor vedea că vii cu daruri, îndată vor alerga. 8. (Introduce o propoziție atributivă) În care.
Din ceasul cum te-am văzut, te-am recunoscut. 9. (
Înv.; introduce o propoziție finală) Pentru că.
Își va pune toate puterile cum să-și sfârșească slujba. 10. (Introduce o propoziție subiectivă)
Cum te porți nu e bine. —
Lat. quomo[do].