cult (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CULT1, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii.
2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva.
3. Religie, confesiune. – Din
fr. culte, lat. cultus.cult (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit.
2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (
1); care are caracter savant, cărturăresc.
3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din
lat. cultus.cult (Dicționar de neologisme, 1986)CULT, -Ă adj. Cu un nivel înalt de cunoștințe, de cultură; învățat, instruit. [< lat.
cultus].
cult (Dicționar de neologisme, 1986)CULT s.n. 1. Adorare mistică a unor ființe reale sau fantastice ori a unor idei abstracte; act religios făcut în cinstea unei divinități. ♦ Totalitatea ritualurilor unei religii.
2. Religie, confesiune.
3. Sentiment de admirație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. [Pl.
-te, -turi. / < fr.
culte, cf. lat.
cultus].
cult (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cult (cúltă), adj. – Instruit.
Lat. cultus (
sec. XIX). –
Der. cult, s. n. (omagiu adus prin acte religioase; religie, confesiune);
cultiva, vb., din
fr. cultiver; sec. XVIII (înainte
cultivi(rui), cultiverisi, din
germ. kultivieren);
cultivabil, adj.;
cultivator, s. m.;
cultură, s. f., din
fr. culture; cultural, adj.;
incultură, s. f.;
incult, adj., din
fr.;
necultivat, adj.cult (Marele dicționar de neologisme, 2000)CULT1 s. n. 1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forțe naturale, ființe reale sau fantastice ori a unor abstracțiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinități. ◊ sentiment de venerație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. ♦ ~ ul personalității = atitudine de admirație sistematică față de un conducător politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr.
culte, lat.
cultus)
cult (Marele dicționar de neologisme, 2000)CULT2, -Ă adj. 1. cu un nivel înalt de cunoștințe, de cultură; învățat, instruit. 2. (despre manifestări ale oamenilor) de care dă dovadă omul cult (1); livresc. 3. (despre muzică, literatură, poezie) creat de un autor instruit. (< lat.
cultus)
cult (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cult n., pl.
urĭ și
e (lat.
cultus). Adorare, venerațiune:
cultu luĭ Dumnezeŭ, cultu bineluĭ. Religiune, biserică:
ministeru cultelor (maĭ bine
culturilor).
A avea un cult pentru ceva, pentru cineva, a admira, a venera (un lucru, o persoană).
cult (Dicționaru limbii românești, 1939)*2) cult, -ă adj. (lat.
cultus, part. d.
cólere, a cultiva). Instruit, învățat:
om cult, țară cultă.cult (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cult1 adj. m.,
pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte