culoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CULOÁRE, culori, s. f. 1. Totalitatea radiațiilor de lumină de diferite frecvențe pe care le reflectă corpurile și care creează asupra retinei o impresie specifică; aspectul colorat al corpurilor. ◊
Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu).
Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet).
Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori. ◊
Loc. adj. (Despre oameni)
De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊
Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, arăta bine.
A-și pierde culoarea =
a) (despre fața omului) a deveni palid;
b) (despre țesuturi) a se decolora.
2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊
Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică.
Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic.
Culoare politică = apartenență la un partid politic.
3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc., materie colorantă.
4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (
1) și forma punctelor. [
Var.:
coloáre s. f.] – Din
lat. color, -oris, fr. couleur.culoare (Dicționar de neologisme, 1986)CULOÁRE s.f. 1. Senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; (
curent) aspectul colorat al corpurilor; față. ◊ (
Despre oameni)
De culoare = care are pigmentația neagră, galbenă etc. ♦ (
Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc.
2. Nuanță, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊
Culoare locală = reproducere exactă a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, ale unei epoci etc.
3. Materie, substanță colorantă; vopsea.
4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, carou și cupă). [Pron.
cu-loa-, var.
coloare s.f. / < lat.
color, cf. fr.
couleur].
culoare (Marele dicționar de neologisme, 2000)CULOÁRE s. f. 1. senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben, albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanță, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locală = reproducere exactă, într-o operă literară, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, epoci etc. 3. materie, substanță colorantă; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, caro și cupă). (< fr.
couleur, lat.
color)
culoare (Dicționaru limbii românești, 1939)*culoáre, V.
coloare.culoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)culoáre s. f.,
g.-d. art. culórii; pl. culóriculoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊
Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu).
Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet).
Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊
Loc. adj. (Despre oameni)
De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊
Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine.
A-și pierde culoarea =
a) (despre fața omului) a deveni palid;
b) (despre țesuturi) a se decolora.
2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊
Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică.
Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic.
Culoare politică = apartenență la un partid politic.
3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă.
4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [
Var.:
coloáre s. f.] —
Din lat. color, -oris, fr. couleur.