cuiuț(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CUIÚȚ,cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] – Cui + suf. -uț.
cuiuț(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cuiúț (reg.) s. n., pl. cuiúțe
cuiuț(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CUIÚȚ,cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] — Cui + suf. -uț.