cuc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate
(Cuculus canorus). ◊
Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (
1);
fig. lucru extravagant. ◊
Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil.
(A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (
Ir.)
Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊
Expr. Singur cuc = absolut singur.
2. Intră în compunerea unor nume de plante:
ciuboțica-cucului, limba-cucului etc.
3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. –
Lat. cucus.cuc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cuc1 s.n. (reg.)
1. plăcintă.
2. sângerete (preparat din carne de porc cu sânge).
cuc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cuc2 s.n. (reg.) partea de jos a scocului (jilipului) prin care se coboară lemnele de foc; săritoare.
cuc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cuc adv. – La înălțime, sus.
Mag. kukra (DAR). În
Trans. și
Mold.cuc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cuc (cúci), s. m. –
1. Pasăre care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. –
2. Beat, afumat. –
3. Joc de copii, de-a ascunsul. –
Mr.,
megl.,
istr. cuc. Lat. cuccus sau
cucus (Pușcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic,
cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (
gal.)
cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος,
alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia
singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din
rom. provine
rut. kukul (Candrea,
Elemente, 405).
Cînd o cînta cucul „niciodată” este echivalentă a expresiei
bg. kukov denĭ, sb. kukov dan „ziua cucului”. –
Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului);
cucui, vb. (a cînta cucul);
cucă, s. f. (femela cucului).
cuc (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cuc, cuci s. m. 1. (
deț.) gardian.
2. (
mil.) emblema de pe caschetă sau bonetă.
3. penis (
de copil).
cuc (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CUC (
lat. cuccus)
s. m. 1. Pasăre migratoare de 32-37 cm, cu coada lungă și penaj cenușiu, cu pieptul albicios, striat transversal la mascul și ruginiu cu striuri întunecate la femelă; își depune ouăle în cuiburi străine unde sînt clocite de alte păsări; are un cîntec caracteristic (
Cucculus canorus). ◊
Cuc alergător = pasăre din S.U.A. (California, Texas) și Mexic, de
c. 60 cm, cu penaj cafeniu pătat cu nuanțe mai închise și deschise, picioare lungi, slab-zburătoare, ținută în stare semidomesticită, pentru vînarea șerpilor cu clopoței (
Geoccoccyx californianus).
Expl. Singur cuc = foarte singur. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin.
2. Intră în compunerea unor nume de plante (
ex. ciuboțica-cucului, laptele-cucului, limba-cucului).
cuc (Dicționaru limbii românești, 1939)cuc m. (lat.
cŭcus, cuccus [
cúcŭlus și
cŭcúlus], it.
cucco, fr.
coucou, sp. pg
cuco, cuc). O pasăre agățătoare ĭnsectivoră [!] care strigă „cúcu-cúcu”, de unde-ĭ și vine numele.
Cuc armenesc (Iron.), pupăză.
A-țĭ cînta cucu'n față, a ți se prezice ceva bun.
Singur cuc, absolut singur.
A trăi ca un cuc, izolat fără familie (căcĭ se crede că femeĭa cuculuĭ își depune oŭăle în cuĭbu altor păsărĭ).
Beat cuc, beat criță, beat mort.
E cuc de beat, de înamorat, e foarte beat, foarte înamorat.
De florile cuculuĭ, de florile măruluĭ, fără folos, în zadar:
a munci de florile cuculuĭ. Cît cucu, cît e cucu (Rar), nicĭ-odată, cît e hău.
Ceasornic cu cucu (adică „cu strigătu de
cucu”, un fel de ceasornic mural care, cînd se împlinesc orele, strigă „cucu”).
cuc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cuc s. m.,
voc. cúcule; pl. cucicuc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cuc m. pasăre din ordinul cățărătoarelor cu pene închise, își depune ouăle în cuibul, altor păsări și petrece iarna în țările calde:
a cânta cuiva cucul, a avea noroc (cântarea cucului e de bun augur Când vine înaintea sau la dreapta cuiva);
cuc armenesc, Mold;, TR. pupăză (numită astfel din cauza murdăriei sale):
iar vrei să te spurc& cucul armenesc ? Cr. ║ adv.
1. cu totul singur:
șade cuc în căsă; cât cucul, niciodată;
a se face cuc, a se îmbăta;
de flori de cuc, în zadar:
2. în sbor:
a prinde mingea în cuc. ║
de-a cucul, varietate a jocului dea-ascunsele, în care copiii imită cântarea cucului. [Lat. CUCCUS].