crestà - explicat in DEX

cresta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRESTÁ, crestéz, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă.

cresta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
crestá (crestéz, crestát), vb. – 1. A tăia. – 2. A face o incizie. – 3. A face o crestătură. – Var. încresta. Lat. castrāre „a castra”; este dublet de la castra, vb. neol. din sec. XIX. Pentru semantism, cf. abruz. castrá „a tăia tulpina principală a unui copac”, calabr. ncastra „canal de irigație”, ncrastatura „gardină de butoi”. Pentru vocalism, cf. rapidus › repede. – Se consideră în general că este vorba de un der. intern de la creastă (Tiktin; Candrea); însă explicația semantică este evident insuficientă. Este sigur, totuși, că în imaginația vorbitorului de rom., cele două cuvinte s-au amestecat cf. creastă 8. După Scriban, ar trebui pornit de la rus., rut. krestitĭ „a face semnul crucii”, cuvînt care de asemenea pare a fi încrucișat cu vb. rom. (› rom. încresta, vb. „a marca făcînd o cruce”). Der. crestat, adj. (tăiat, cioplit, gravat); crestată, sf. (roată zimțată; pîine uscată, de formă triunghiulară sau ca o cruce, care se dă de obicei de pomană), în al cărui al doilea sens este evidentă încrucișarea cu sl. krestati „a face o cruce”; crestățel, s. n. (unealtă a olarului cu care modelează marginea vaselor); crestătură, s. f. (deschizătură; crăpătură; tăietură; semn; cioplire); crestez, s. n. (mai pentru amestecat brînza); crestează, s. f. (deschizătură, crăpătură).

cresta (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cresta, crestez v. t. (intl.) a răni cu cuțitul.

cresta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză

cresta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRESTÁ, crestéz, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. — Din creastă.

crestà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
crestà v. a tăia în lungime făcând colțuri sau muchi. [Lit. a tăia în formă de creastă].