crepuscular (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din
fr. crépusculaire.crepuscular (Dicționar de neologisme, 1986)CREPUSCULÁR, -Ă adj. Referitor la crepuscul, de crepuscul. [Cf. fr.
crépusculaire, it.
crepuscolare].
crepuscular (Marele dicționar de neologisme, 2000)CREPUSCULÁR, -Ă adj. 1. referitor la crepuscul. ◊ slab luminat, abia vizibil. ◊ (despre un curent poetic din literatura italiană de la începutul sec. XX) care manifesta predilecție pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativă și un prozaism voit al expresiei. 2. (despre animale) care este activ după apusul Soarelui. (< fr.
crépusculaire)
crepuscular (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CREPUSCULÁR, -Ă (‹
fr.)
adj.,
s. n. 1. Privitor la crepuscul; slab iluminat, abia vizibil. ◊
Poezie c. = poezie apărută în lirica italiană ca o reacție față de lirica lui D’Annunzio. Apropiată de simbolism, ea se caracterizează printr-o inspirație intimistă, prin transpunerea unor stări de visare și de resuscitare a trecutului cu ajutorul corespondențelor muzicale. Printre reprezentanții ei se numără G. Gozzano, A. Palazzeschi ș.a.
2. S. n. (La
pl.) Organisme care zboară înainte de răsăritul sau după apusul Soarelui.
crepuscular (Dicționaru limbii românești, 1939)*crepusculár, -ă adj. (d.
crepuscul; fr.
crépusculaire). De crepuscul:
lumină crepusculară.crepuscular (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crepusculár adj. m.,
pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculárecrepuscular (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crepuscular a. ce ține de crepuscul:
lumină crepusculară.crepuscular (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. — Din
fr. crépusculaire.