cratiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de bucătărie din tablă smălțuită, din aluminiu, din pământ etc., de formă rotundă, de obicei cu marginea de sus răsfrântă, cu două toarte, care servește pentru fiert sau prăjit mâncarea. ♦ Conținutul acestui vas. –
Et. nec.cratiță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)crátiță (crátițe), s. f. –
1. Vas de bucătărie de gătit. –
2. (
Arg.) Slujnică. Origine necunoscută. Pare a fi cuvînt
sl. Candrea și Scriban îl pun în legătură cu
bg. kratičĭka „puțin înalt”,
sb. kratica „scurtare”, cratița fiind un vas scund. După Meyer 129, din
sl. gratičĭka „grație”.
cratiță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cratiță, cratițe s. f. (înv., peior.) servitoare, bucătăreasă.
cratiță (Dicționaru limbii românești, 1939)crátiță f., pl.
e și
crătițĭ (bg.
kratička, cam scundă; sîrb.
kratica, prescurtare,
kratice, jumătățĭ de cizme, după cum și cratița e jumătate de oală. Cp. cu
cĭocîrtesc și cu lat. gr.
crater, oală).
Vest. Oală scundă cu doŭă toarte de făcut bucate scăzute cu sos. – În Ban. Trans. Olt.
raĭnă. V.
tigaĭe, tingire.cratiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crátiță s. f.,
g.-d. art. crátiței; pl. crátițecratiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cratiță f. vas de tuciu cu interiorul smălțuit. [Dintr’un primitiv *
crată = lat.
CRATES].
cratiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de bucătărie din tablă smălțuită, din aluminiu, din pământ etc., de formă rotundă, de obicei cu marginea de sus răsfrântă, cu două toarte, care servește pentru fiert sau prăjit mâncarea. ♦ Conținutul acestui vas. —
Et. nec.