crăpa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRĂPÁ, crăp, vb. I.
1. Intranz. și
refl. (Despre obiecte) A se desface (în mod brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊
Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate.
Crapă lemnele (sau
pietrele) de ger sau
(e un) ger de crapă lemnele (sau
pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig.
2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊
Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap).
A-i crăpa (sau
a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul.
3. Intranz. și
refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊
Expr. A-i crăpa (sau
plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine.
A-i crăpa buza (sau
măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva.
4. Tranz. A întredeschide. ◊
Expr. (
Refl.)
A se crăpa de ziuă sau
a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina.
5. Intranz. (
Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊
Expr. A crăpa de frig (sau
de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.).
6. Intranz. (
Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). –
Lat. crepare.