cranț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRANȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un ronțăit. – Onomatopee.
cranț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cranț, cránțuri, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucăți de lemn cioplite ce se bat pe stâlpi așezați față în față la 40 cm depărtare; între rândurile de paiente se pune pământ pentru formarea zidului unei case de țară.
cranț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cranț (-țuri), s. n. – Scîndură ordinară, pentru făcut pereți.
Germ. Kranz „coroană” (DAR).
cranț (Dicționaru limbii românești, 1939)cranț, V.
cronț.cranț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cranț interj.cranț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRANȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un ronțăit. — Onomatopee.