cotoroanță - explicat in DEX

cotoroanță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
COTOROÁNȚĂ, cotoroánțe, s. f. 1. (Var.) Zdreanță. 2. Femeie rea, harpie (1), zgripțuroaică (2). (cf. zdreanță)

cotoroanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COTOROÁNȚĂ, cotoroanțe, s. f. Femeie bătrână și rea; baborniță. ♦ (Pop.) Vrăjitoare. – Et. nec.

cotoroanță (Dicționaru limbii românești, 1939)
cotoroánță (oa dift.) f., pl. e (cp. cu cotroanțe și cu ung. kotronc, moț). Iron. Hodoroagă, babă hodorogită. – V. bahorniță, hoașcă, zgîrță.

cotoroanță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cotoroánță s. f., g.-d. art. cotoroánței; pl. cotoroánțe

cotoroanță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cotoroanță f. 1. pisică bătrână; 2. fig. babă urîtă și cicălitoare, babă vrăjitoare [V. cotoiu, cu o finală analogică (cf. cloanță, tărăboanță)].

cotoroanță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COTOROÁNȚĂ, cotoroanțe, s. f. Femeie bătrână și rea; baborniță. ♦ (Pop.) Vrăjitoare. — Et. nec.