cotarlă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COTÁRLĂ, cotarle, s. f. (
Reg.) Câine prost și jigărit; javră, potaie. –
Et. nec.cotarlă (Dicționaru limbii românești, 1939)cotárlă (sud, est) și
cotî́rlă (est) f., pl.
e (d. ung.
kutya, cîne [!], cu sufixu
-arlă, -îrlă; rut.
kotî́úga, cîne. V.
coteĭ, cotoĭ, cucĭu, șarlă. Cp. și Dic. Altgerm. 41). Javră, potaĭe, cîne prost orĭ urît. – În Trans.
cocearlă, pl.
erle (Izv. Sept. 1923, 22). În Ĭal. și
jarlă.cotarlă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cotárlă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. cotárlei; pl. cotárlecotarlă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cotarlă f.
fam. câine slab și urît. [Dintr’un primitiv
cot, câine (cf. albanez
kuta), de unde asemenea
coteiu si
cotiuhă)].
cotarlă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COTÁRLĂ, cotarle, s. f. (
Reg.) Câine prost și jigărit; javră, potaie. —
Et. nec.