cotar - explicat in DEX

cotar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COTÁR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. (La pl.) Larvă a unor fluturi, cu mers caracteristic. – Cot + suf. -ar.

cotar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
cotár¹, cotáre, s.n. (reg.) 1. tinda unei stâne de oi, unde stau scaunele pentru mulsul oilor; arcaci, comarnic. 2. (la pl.) ușile prin care ies oile din strungă la muls.

cotar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cotár (-re), s. n. – Loc de muls, în ogradă. Bg. kotar, sb. kótar „staul” (DAR). – Der. cotarcă, s. f. (hambar; coș), din sb., mag. kotarka; cotăriță, s. f. (Banat, coș), din sb. kotarica; cotîrlău, s. n. (nișă, firidă); cotîrleț, s. n. (ogradă). Cf. Skok 66.

cotar (Dicționaru limbii românești, 1939)
cotár m. (d. cot). Cel ce măsoară cu cotu capacitatea butoaĭelor. Munt. Un fel de omidă (chematobia brumata) care atacă maĭ ales pruniĭ și care se numește și măsurător din cauza mersuluĭ eĭ: se strînge și se întinde ca cum ar măsura cu cotu.

cotar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cotár s. m., pl. cotári

cotar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cotar m. 1. cel ce cotăreșțe vasele, butoaele; 2. cel ce supraveghează măsurătoarea cu cotul.

cotar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COTÁR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul. — Cot + suf. -ar.