corupție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.
2. Desfrânare, depravare. [
Var.: (
înv.)
corupțiune s. f.] – Din
fr. coruption, lat. coruptio, -onis.corupție (Dicționar de neologisme, 1986)CORÚPȚIE s.f. 1. Îndepărtare, abatere de la moralitate, de la datorie.
2. Depravare, pervertire; venalitate. [Gen.
-iei, var.
corupțiune s.f. / cf. lat.
corruptio, fr.
corruption].
corupție (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORÚPȚIE s. f. abatere de la moralitate, de la datorie; depravare, pervertire, venalitate. (< fr.
corruption, lat.
corruptio)
corupție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)corúpție (-ți-e) s. f.,
art. corúpția (-ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (-ți-i-)corupție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.
2. Desfrânare, depravare. [
Var.: (
înv.)
corupțiúne s. f.] — Din
fr. corruption, lat. corruptio, -onis.