corturar - explicat in DEX

corturar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar.

corturar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
corturar, corturari s. m. țigan nomad, șătrar

corturar (Dicționaru limbii românești, 1939)
corturár m. (d. cort, corturĭ). Trans. Care umblă cu cortu din loc în loc: Țiganĭ corturarĭ.

corturar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
corturár, -i, s.m. – Țigan nomad: „Celuit-o, celuit / Un fecior de corturar / Pe o fată de domnar” (Bârlea 1924: 49). – Din cort + -urar.

corturar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
corturár s. m., pl. corturári

corturar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. — Cort + suf. -ar