corolar - explicat in DEX

corolar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COROLÁR¹, corolare, s. n. (Mat.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium.

corolar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COROLÁR², -Ă, corolari, -e, adj. (Bot.) Al corolei. – Din fr. corollaire.

corolar (Dicționar de neologisme, 1986)
COROLÁR s.n. Concluzie care urmează ca o consecință a unei teoreme demonstrate. ♦ Idee, concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. [Cf. fr. corollaire, lat. corollarium].

corolar (Dicționar de neologisme, 1986)
COROLÁR, -Ă adj. Al corolei. [Cf. fr. corollaire].

corolar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COROLÁR s. n. teoremă, consecință imediată a unei alte teoreme. ◊ concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. (< fr. corollaire, lat. corollarium)

corolar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*corolár n., pl. e (lat. corollarium, cunună dată în dar). Mat. Log. Consecŭență care rezultă dintr´o teoremă, dintr´o propozițiune.

corolar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
corolár s. n., pl. coroláre

corolar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
corolar n. consecvență, rezultanta unei propozițiuni deja demonstrată.

corolar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COROLÁR¹, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. — Din fr. corollaire, lat. corollarium.

corolar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COROLÁR², -Ă, corolari, -e, adj. (Bot.) Al corolei. — Din fr. corollaire.