coptură - explicat in DEX

coptură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat și copt în cuptor sau în spuză; p. ext. prăjitură de casă. 2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces. 3. Bucată de rocă incomplet desprinsă de tavanul sau de pereții unei galerii de mină și care amenință să cadă. – Copt² + suf. -ură sau lat. coctura (refacut după copt²).

coptură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
coptúră (coptúri), s. f. – 1. Prăjitură. – 2. Puroi. – Var. (Trans., rar) coptătură. Lat. coctūra (Pușcariu 397; Candrea-Dens., 372; REW 2020; DAR); cf. it. cottura, v. fr. cuiture, prov. coiture, sp. cochura. Cf. și coace. Fonetismul nu este normal, căci rezultatul ar trebui să fie *cutură; Pușcariu, Lr., 18, admite influența unei analogii cu copt. Este cuvînt general cunoscut, dar rar în nord-est (ALR, I, 130).

coptură (Dicționaru limbii românești, 1939)
coptúră f., pl. ĭ (d. copt, coc). Puroĭ.

coptură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
coptúră, -e, s.f. – (min.) Bucată de rocă incomplet desprinsă din tavan sau de pereții unei galerii de mină, care amenință să cadă. – Din copt + -ură.

coptură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
coptúră s. f., g.-d. art. coptúrii; pl. coptúri

coptură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
coptură f. rezultatul coacerii: 1. lucru copt, prăjitură; 2. bubă coaptă, puroiu. [Lat. COCTURA].

coptură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat și copt în cuptor sau în spuză; p. ext. prăjitură de casă. 2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces. 3. Bucată de rocă incomplet desprinsă de tavanul sau de pereții unei galerii de mină și care amenință să cadă. — Copt² + suf. -ură sau lat. coctura (refăcut după copt²).