coptură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat și copt în cuptor sau în spuză;
p. ext. prăjitură de casă.
2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces.
3. Bucată de rocă incomplet desprinsă de tavanul sau de pereții unei galerii de mină și care amenință să cadă. –
Copt2 +
suf. -ură sau
lat. coctura (refacut după
copt2).
coptură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coptúră (coptúri), s. f. –
1. Prăjitură. –
2. Puroi. –
Var. (
Trans., rar)
coptătură. Lat. coctūra (Pușcariu 397; Candrea-Dens., 372; REW 2020; DAR);
cf. it. cottura, v. fr. cuiture, prov. coiture, sp. cochura. Cf. și
coace. Fonetismul nu este normal, căci rezultatul ar trebui să fie *
cutură; Pușcariu,
Lr., 18, admite influența unei analogii cu
copt. Este cuvînt general cunoscut, dar rar în nord-est (
ALR, I, 130).
coptură (Dicționaru limbii românești, 1939)coptúră f., pl.
ĭ (d.
copt, coc). Puroĭ.
coptură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)coptúră, -e, s.f. – (min.) Bucată de rocă incomplet desprinsă din tavan sau de pereții unei galerii de mină, care amenință să cadă. – Din copt + -ură.
coptură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coptúră s. f.,
g.-d. art. coptúrii; pl. coptúricoptură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coptură f. rezultatul coacerii:
1. lucru copt, prăjitură;
2. bubă coaptă, puroiu. [Lat. COCTURA].
coptură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat și copt în cuptor sau în spuză;
p. ext. prăjitură de casă.
2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces.
3. Bucată de rocă incomplet desprinsă de tavanul sau de pereții unei galerii de mină și care amenință să cadă. —
Copt2 +
suf. -ură sau
lat. coctura (refăcut după
copt2).