convocațiune - explicat in DEX

convocațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Rar) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis.

convocațiune (Dicționar de neologisme, 1986)
CONVOCAȚIÚNE s.f. Convocare. [Cf. lat. convocatio, fr. convocation].

convocațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONVOCAȚIÚNE s. f. convocare. (< fr. convocation, lat. convocatio)

convocațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*convocațiúne f. (lat. convocátio, -ónis. V. vocațiune). Acțiunea de a convoca. Hîrtie care conține o convocare: a primi o convocațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

convocațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
convocațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúni

convocațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Înv.) Convocare. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis.