contuș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓNTUȘ s. n. v. contăș.contuș (Dicționaru limbii românești, 1939)*cóntuș n., pl.
e (pol.
kontusz, kuntusz, rut.
kóntuš, kúntuš, ung.
köntös, kantus, turc. bg.
kontóš, poate d. vgr. [d. pers.]
kándys, un fel de manta persică. V.
cotoșman).
Vechĭ. Un fel de manta boĭerească blănită.
Azĭ. Mold. Un fel de manta pe care o poartă țăraniĭ bogațĭ. – În Mold. sud și
cónteș (pînă pin [!] sec. 19), un fel de malotea femeĭască purtată pe umerĭ și care avea niște mînicĭ lungĭ neîntrebuințate. – Și
cóntoș, cóntăș (ca
ratuș, -eș, -oș și
ĭuruș, -eș). V.
contoman, dulamă și
cortel).
contuș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÓNTUȘ s. n. v. contăș.