contrazice (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTRAZÍCE, contrazic, vb. III.
1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva; a nega.
2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva.
3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți.
4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. –
Contra1 + zice (după
fr. contredire).
contrazice (Dicționar de neologisme, 1986)CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva.
2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți.
3. refl. A fi în dezacord cu tine însuți.
4. refl. (
Despre susținătorii unor afirmații etc.) A fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ♦ (
Despre idei, afirmații, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i.
contrazíc. / <
contra- +
zice, după lat.
contradicere].
contrazice (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)contrazíce (-c, -ís), vb. – A susține contrariul, a nega. Tradus din
fr. contredire și conjugat ca
a zice. –
Der. contrazicere (
var. contradicție),
s. f.;
contradictor (
var. contradictoriu, contrazicător),
adj.contrazice (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuși. 2. (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ◊ (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr.
contredire, lat.
contradicere)
contrazice (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)contrazíce (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. contrazíc, 1
pl. contrazícem, 2
pl. contrazíceți, perf. s. 3
sg. contrazíse, imper. 2
sg. contrazí, neg. nu contrazíce; ger. contrazicấnd; part. contrazíscontrazice (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)contrazice v.
1. a zice contrarul;
2. a fi în contrazicere cu sine însuș.
contrazice (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III.
1. Tranz. A susține contrariul celor spuse de cineva; a nega.
2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva.
3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți.
4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. —
Contra1- +
zice (după
fr. contredire).