contraria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTRARIÁ, contrariez, vb. I.
Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau dorințelor sale. [
Pr.:
-ri-a] – Din
fr. contrarier.contraria (Dicționar de neologisme, 1986)CONTRARIÁ vb. I. tr. A surprinde neplăcut pe cineva (făcând sau spunând ceva în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). [Pron.
-ri-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / cf. fr.
contrarier].
contraria (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTRARIÁ vb. tr. a șoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). (< fr.
contrarier)
contraria (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)contrariá (a ~) (-ri-a) vb.,
ind. prez. 3
contrariáză, 1
pl. contrariém (-ri-em);
conj. prez. 3
să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)contrarià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)contrarià v.
1. a zice sau a face contrar altora;
2. a împiedica, a se opune:
a contraria un proiect.contraria (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTRARIÁ, contrariez, vb. I.
Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [
Pr.: -
ri-a] — Din
fr. contrarier.