contrar - explicat in DEX

contrar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare din termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

contrar (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTRÁR, -Ă adj. Opus; potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) aflate în raport de contrarietate. ♦ (s.n.) Ceea ce este opus, potrivnic. // adv. împotriva, în contra; neconform cu... [Var. contrariu, -ie adj. / < lat. contrarius, cf. fr. contraire].

contrar (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
contrár s. n., pl. contrárii; adj. m., pl. contrari, f. contrară, pl. contrare

contrar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTRÁR, -Ă I. adj. opus; potrivnic. ♦ noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate. II. s. n. ceea ce este opus, potrivnic. III. adv. împotriva, în contra. (< fr. contraire, lat. contrarius)

contrar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*contrár, -ă și contráriŭ, -ie adj. (lat. contrarius). Opus, în potrivă [!]: albu e contrar negruluĭ. Vătămător: seceta e contrară semănăturilor. Defavorabil: vînt contrar. Adv. În mod contrar.

contrar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contrár¹ (opus) adj. m., pl. contrári; f. contráră, pl. contráre

contrar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*contrár² adv.

contrar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contrár³ (ceea ce este opus) s. n.

contrar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
contrar a. 1. care e contra sau în opozițiune cu altul: ziua și noaptea sunt contrare; 2. nefavorabil: climă contrară sănătății.

contrar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] — Din fr. contraire, lat. contrarius.