continență - explicat in DEX

continență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. – Din fr. continence, lat. continentia.

continență (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTINÉNȚĂ s.f. (Rar) Stăpânire a poftelor trupești; abstinență; cumpătare. ♦ Reținere. [Var. contenință s.f. / cf. it. continenza, lat. continentia].

continență (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTINÉNȚĂ s. f. abstinență; cumpătare. ◊ reținere. (< fr. continence, lat. continentia)

continență (Dicționaru limbii românești, 1939)
*continénță f., pl. e (lat. continentia. V. abstinénță). Cumpăt, măsură. Castitate.

continență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
continénță (rar) s. f., g.-d. art. continénței; pl. continénțe

continență (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
continență f. castitate perfectă.

continență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. — Din fr. continence, lat. continentia.