continență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. – Din
fr. continence, lat. continentia.continență (Dicționar de neologisme, 1986)CONTINÉNȚĂ s.f. (
Rar) Stăpânire a poftelor trupești; abstinență; cumpătare. ♦ Reținere. [Var.
contenință s.f. / cf. it.
continenza, lat.
continentia].
continență (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTINÉNȚĂ s. f. abstinență; cumpătare. ◊ reținere. (< fr.
continence, lat.
continentia)
continență (Dicționaru limbii românești, 1939)*continénță f., pl.
e (lat.
continentia. V.
abstinénță). Cumpăt, măsură. Castitate.
continență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)continénță (rar)
s. f.,
g.-d. art. continénței; pl. continénțecontinență (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)continență f. castitate perfectă.
continență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. — Din
fr. continence, lat. continentia.