consoartă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSOÁRTĂ, consoarte, s. f. (
Fam.) Soție, nevastă. – Din
lat. consors, -tis, (influențat de
soartă).
consoartă (Dicționar de neologisme, 1986)CONSOÁRTĂ s.f. (
Fam.) Soție, nevastă. [< lat.
consors].
consoartă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSOÁRTĂ s. f. soție, nevastă. (< lat.
consors)
consoartă (Dicționaru limbii românești, 1939)*consoártă f., pl.
e (fr.
consorte, d. lat.
consors, -órtis, din
con-, împreună, și
sors, sortis, soartă).
De multe orĭ iron. Soție, nevastă:
s´a certat cu consoarta. – Și masc.
Principe consort, soțu uneĭ regine domnitoare.
consoartă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consoártă (
fam.)
s. f.,
g.-d. art. consoártei; pl. consoárteconsoartă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consoartă f.
soție.consoartă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSOÁRTĂ, consoarte, s. f. (
Fam.) Soție, nevastă. —
Din lat. consors, -tis, (influențat de
soartă).