consistà - explicat in DEX

consista (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere.

consista (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSISTÁ vb. I. intr. A fi alcătuit, constituit din..., a consta. [P.i. consíst. / < fr. consister, cf. it., lat. consistere].

consista (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSISTÁ vb. intr. a consta. (< fr. consister, lat. consistere)

consista (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă

consista (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. — Din fr. consister, lat. consistere.

consistà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
consistà v. 1. a fi considerat în esența sa, în proprietățile sale: libertatea consistă în a putea face binele, nu însă și răul; 2. a se compune din.