congruent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent.
2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un număr întreg.
3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [
Pr.:
-gru-ent] – Din
fr. congruent, lat. congruens, -ntis.congruent (Dicționar de neologisme, 1986)CONGRUÉNT, -Ă adj. Care se potrivește exact cu altceva; corespunzător, echivalent. ◊
Numere congruente = numere care dau același rest când sunt împărțite la un divizor comun;
figuri congruente = figuri geometrice care coincid exact una cu alta. [Pron.
-gru-ent. / < fr.
congruent, cf. lat.
congruens – care se potrivește].
congruent (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONGRUÉNT, -Ă adj. care concordă, coincide; corespunzător, echivalent. ♦ numere ĕ = numere care dau același rest când sunt împărțite la un divizor comun; figuri ĕ = figuri geometrice care coincid exact una cu alta. (< fr.
congruent, lat.
congruens)
congruent (Dicționaru limbii românești, 1939)*congruént, -ă adj. (lat.
cóngruens, -éntis). Care se potrivește (convine):
gest congruent cu vorba.congruent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)congruént (-gru-ent) adj. m.,
pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruéntecongruent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)congruent a. exact și potrivit:
termen congruent. ║ adv. într’un mod convenabil.
congruent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent.
2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun.
3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [
Pr.:
-gru-ent] – Din
fr. congruent, lat. congruens, -ntis.