configurație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFIGURÁȚIE, configurații, s. f. Formă exterioară a unui lucru; înfățișare. ♦ Totalitatea relațiilor dintre părțile unui sistem sau dintre mai multe sisteme de aceeași categorie. – Din
fr. configuration, lat. configuratio.configurație (Dicționar de neologisme, 1986)CONFIGURÁȚIE s.f. Înfățișare, formă exterioară a unui lucru. ♦ Totalitatea relațiilor dintre mai multe sisteme sau dintre părțile unui sistem. [Gen.
-iei. / cf. fr.
configuration, lat.
configuratio].
configurație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONFIGURÁȚIE s. f. 1. formă exterioară a unui lucru; înfățișare, aspect. ◊ totalitatea relațiilor dintre mai multe sisteme sau dintre părțile unui sistem. 2. așezare spațială a constituenților unui atom sau ai unei molecule. 3. (astr.) conjuncție a planetelor. (< fr.
configuration, lat.
configuratio)
configurație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CONFIGURÁȚIE (‹
fr.,
lat.)
s. f. Înfățișare, formă exterioară a unui lucru. ♦ Mod de dispunere și organizare a elementelor și conexiunilor în cadrul unui sistem.
C. presupune stabilirea unor invarianți ai raporturilor dintre componentele sistemului. ♦ (
CHIM.) Mod de aranjare a liganzilor (substituienților) în jurul unui element de chiralitate moleculară (carbon asimetric, axă de chiralitate etc.). Pentru stabilirea
c. se folosește fie un etalon simplu de
c. definită, față de care se stabilesc înrudirile configurative, fie un etalon intern (de
ex. un atom chiral din aceeași moleculă, pentru care se admite o anumită
c., configurația celorlalți rezultînd în raport cu a acestuia). În stabilirea ordinii liganzilor se consideră prioritățile după numerele atomice descrescătoare ale atomilor direct legați de elementul de chiralitate.
configurație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)configuráție (-ți-e) s. f.,
art. configuráția (-ți-a), g.-d. art. configuráției; pl. configuráții, art. configuráțiile (-ți-i-)configurație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONFIGURÁȚIE, configurații, s. f. Formă exterioară a unui lucru; înfățișare. ♦ Totalitatea relațiilor dintre părțile unui sistem sau dintre mai multe sisteme din aceeași categorie. — Din
fr. configuration, lat. configuratio.