compătimi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV.
1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva.
2. Intranz. (
Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. –
Con1- +
pătimi (după
fr. compatir).
compătimi (Dicționar de neologisme, 1986)COMPĂTIMÍ vb. IV.
1. tr. A avea sau a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva.
2. intr. (
Înv.) A suferi împreună cu cineva, a participa la suferința cuiva. [<
con- +
pătimi, după fr.
compatir].
compătimi (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMPĂTIMÍ vb. tr. a avea, a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva; a compasiona. (după fr.
compatir)
compătimi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)compătimí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. compătimésc, imperf. 3
sg. compătimeá; conj. prez. 3
să compătimeáscăcompătimi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV.
1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva.
2. Intranz. (
Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. —
Con1- +
pătimi (după
fr. compatir).
compătimì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)compătimì v. a fi atins de compătimire pentru nenorocirile altuia.