complet - explicat in DEX

complet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMPLÉT¹, completuri, s. n. (Franțuzism ieșit din uz) Bal popular; local de dans (în cartierele periferice ale unui oraș). – Probabil din cuplet (confundat, prin etimologie populară, cu complet²).

complet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMPLÉT², -Ă, (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține tot ceea ce trebuie; căruia nu-i lipsește nici una dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători și asesori care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.

complet (Dicționar de neologisme, 1986)
COMPLÉT, -Ă I. adj. Întreg, desăvârșit, deplin. ◊ Opere complete = ediție care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul) Care are toate locurile ocupate; plin. II. s.n. 1. Complet de judecată = colectiv format din judecători și asesori care pot judeca și pronunța legal o sentință. 2. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese care se îmbracă și se poartă împreună. III. adv. În întregime, cu desăvârșire. [(I) var. complect, -ă adj., (II) pl. -turi. / < fr. complet, cf. lat. completus].

complet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
complét (-tă), adj. – 1. Întreg. – 2. (S. n.) Plen (al unui tribunal). – Var. complect, s. n. (bal popular, la mahala). Fr. complet. Var. este o deformație a lui cuplet ‹ fr. couplet, apropiat prin etimologie populară de ideea de „plin, complet”, poate datorită mulțimii care umple de obicei sălile de bal, cf. un tramvai complect. Adj. complect, forma vulgară, pare un hiperurbanism, prin analogie cu perfect ‹ fr. parfait. – Der. completa, vb. (a întregi), din fr. compléter; completaș, s. m. (tînăr recrut autorizat provizoriu să se întoarcă la ocupațiile sale civile); descompleta, din fr. décompléter.

complet (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMPLÉT, -Ă I. adj. întreg, desăvârșit, deplin. ♦ opere ~ e = ediție care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (despre un vehicul) care are toate locurile ocupate; plin. II. adv. în întregime, cu desăvârșire. III. s. n. 1. ~ de judecată = colectiv din judecători și asesori care pot judeca și pronunța legal o sentință. 2. lot de unelte, aparate, piese de schimb și accesorii, într-un ambalaj anume, pentru a asigura funcționarea unui sistem. 3. compleu. (< fr. complet, lat. completus)

complet (Dicționaru limbii românești, 1939)
*complét, -ă adj. (fr. complet, d. lat. com-plétus, part. d. com-plére, a umplea. V. plin). Întreg, terminat, deplin. Adv. De tot, în întregime. – Fals complect (rus. kompléktnyĭ).

complet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
complét¹ adj. m., pl. compléți; f. complétă, pl. compléte

complet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!complét² (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi

complet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
complet a. 1. căruia nu-i lipsește nimic, întreg, deplin: opere complete; 2. plin, ne mai putând încăpea: vagonul e complet. ║ n. societate de dans.

complet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMPLÉT¹, completuri, s. n. (Franțuzism ieșit din uz) Bal popular; local de dans (în cartierele periferice ale unui oraș). — Probabil din cuplet (confundat, prin etimologie populară cu complet²).