comedie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMEDÍE1, comedii, s. f. Operă dramatică al cărei subiect și deznodământ provoacă râsul și care ridiculizează relații sociale și etice, tipuri umane, năravuri etc. ♦
Fig. Prefăcătorie, ipocrizie, falsitate. – Din
fr. comédie, lat. comoedia.comedie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (
Pop. și
fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune.
2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din
tc. komedya.comedie (Dicționar de neologisme, 1986)COMEDÍE s.f. 1. Operă dramatică cu subiect (și deznodământ) vesel, care ridiculizează defecte, moravuri sau situații caraghioase.
2. (
Fig.) Prefăcătorie, falsitate, ipocrizie. [Gen.
-iei. / < fr.
comédie, cf. lat.
comoedia < gr.
komos – procesiune veselă, cu care se terminau dionisiacele,
odă – cântec].
comedie (Dicționar de neologisme, 1986)COMÉDIE s.f. 1. Poznă, bazaconie, ciudățenie, bizarerie.
2. (
Italienism) Comedie. [Gen.
-iei. / < it.
commedia].
comedie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)comédíe (-íi), s. f. –
1. Spectacol comic. –
2. Sărbătoare, petrecere, distracție, mai ales la tîrg. –
3. Bîrfă, intrigă, pălăvrăgeală, încurcătură. –
Mr. cumedie. Fr. comédie (sensul 1, accentuat
comedíe), și
germ. Komoedie (celelalte sensuri, accentuat
comèdie).
Sec. XVIII. –
Der. comediant (
var. comedianț),
s. m. (actor, artist, comic), din
it. commediante și
germ. Komoediant; comedios, adj. (comic; vesel; capricios, plin de surprize).
Cf. comic.comedie (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMEDÍE s. f. 1. operă dramatică cu subiect (și deznodământ) vesel, care ridiculizează diverse defecte, moravuri sau situații. 2. (fig.) prefăcătorie, falsitate, ipocrizie. (< fr.
comédie, lat.
comoedia)
comedie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COMEDÍE1 (‹
lat.,
fr.)
s. f. 1. Specie a genului dramatic, născută, ca și
tragedia, în Grecia antică, din cultul lui Dionysos, al cărei subiect și deznodămînt provoacă rîsul și care satirizează relațiile sociale și etice (
c. de moravuri), tipuri umane (
c. de caracter) sau poate lua naștere din succesiunea unor întîmplări neașteptate și hazlii (
c. de situații sau bufă). Ilustrată în antichitate de Aristofan, Plaut și în epoca modernă de Shakespeare, Moliére, Goldoni, Gogol, I.L. Caragiale, Labiche ș.a. ◊
Comedia umorilor = satirică realistă de la sfîrșitul
sec. 16, bazată pe „teoria umorilor”, elaborată de
Ben Jonson. Aceasta a preluat concepția medievală potrivit căreia factura psihologică a omului e determinată de „umori” sau pasiuni și a creat personaje ce se comportă, indiferent de împrejurări, potrivit cu „umoarea” care predomină în corpul lor.
2. (
Fig. Prefăcătorie, falsitate, ipocrizie.
comedie (Dicționaru limbii românești, 1939)comédie f. (turc.
komédia, d. it.
commédia. Cp. cu
palavră).
Fam. Poznă, farsă, ghidușie, glumă (de circ orĭ de teatru popular):
un paĭanț făcea fel de fel de comediĭ. Fig. Lucru straniŭ:
mare comedie și asta! Eĭ, comedia draculuĭ! V.
drăcie.comedie (Dicționaru limbii românești, 1939)*comedíe f. (fr.
comédie, d. lat.
comóedia, care vine d. vgr.
komodia, compus din
kômos, ospăț, și
odé, cîntare, odă). Pĭesă teatrală veselă care reprezentă [!] și ridiculizează defectele, vițiile [!], stările sociale, instituțiunile politice ș.a. Teatru în care se joacă asta:
a te duce la comedie. Fig. Lucru înscenat, înșelăcĭune:
ĭ-aŭ jucat comedia! Secret de comedie, secret pe care vreĭ să-l ascunzĭ, deși toată lumea îl știe. V.
tragedie.comedie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)comedíe1 (operă dramatică)
s. f.,
art. comedía, g.-d. art. comediéi; pl. comedíi, art. comedíile