comandament (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊
Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ.
2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă.
3. (
Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din
fr. commandement.comandament (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMANDAMÉNT s. n. 1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.). 2. (
fig.) sentință, precept, normă, regulă. 3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. (< fr.
commandement)
comandament (Dicționar de neologisme, 1986)COMANDAMÉNT s.n. 1. Autoritate, putere, organ de comandă (la o mare unitate); loc unde se găsește acest organ.
2. (
Fig.) Sentință, precept, normă, regulă.
3. Comandament prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. [Cf. fr.
commandement, it.
comandamento].
comandament (Dicționaru limbii românești, 1939)*comandamént n., pl.
e (fr.
commandement). Ordin, comandă. (Cu acest înț. maĭ uzitat
comandă). Puterea saŭ demnitatea celuĭ care comandă. Personalu și edificiu administrativ al unuĭ corp de armată:
comandamentu corpuluĭ III de armată. Lege, precept:
comandamentele luĭ Dumnezeŭ.comandament (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)comandamént s. n.,
pl. comandaméntecomandament (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)comandament n.
1. ordin scurt pentru executarea unor mișcări militare;
2. autoritatea puterii celui ce comandă;
3. corp de armată:
comandamentul artileriei. Sub raportul administrativ, armata noastră e împărțită în șapte corpuri sau comandamente cu reședința în București, Craiova, Galați, Iași, Constanța, Sibiu și Cluj.
comandament (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊
Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere.
2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă.
3. (
Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. — Din
fr. commandement.