colțar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLȚÁR, (
1, 2, 3, 4, 5)
colțare, s. n., (
6)
colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei.
2. S. n. (
Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere.
3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț.
4. S. n. Echer.
5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar.
6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. –
Colț +
suf. -ar.