colorație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLORÁȚIE, colorații, s. f. (Rar) Colorit. – Din
fr. coloration.colorație (Dicționar de neologisme, 1986)COLORÁȚIE s.f. (
Liv.) Colorare. [Var.
colorațiune s.f. / < fr.
coloration].
colorație (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLORÁȚIE s. f. colorare. ◊ metodă de laborator, constând în tratarea preparatelor microscopice, după o prealabilă fixare, cu diferiți coloranți. (< fr.
coloration)
colorație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coloráție (-ți-e) s. f.,
art. coloráția (-ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (-ți-i-)colorație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLORÁȚIE, colorații, s. f. (Rar) Colorit. — Din
fr. coloration.