colac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLÁC, colaci, s. m. 1. Un fel de pâine, de obicei în formă de inel, împletită din mai multe suluri de cocă. ◊
Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊
Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit.
Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire.
A umbla după (sau
a aștepta)
colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata.
A aștepta (sau
a primi pe cineva)
cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună.
2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊
Colac de salvare = inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd.
3. Rotocol de fum (de țigară). – Din
sl. kolačĭ.