colac - explicat in DEX

colac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COLÁC, colaci, s. m. 1. Un fel de pâine, de obicei în formă de inel, împletită din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare = inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară). – Din sl. kolačĭ.

colac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
colác (coláci), s. m. – 1. Un fel de pîine, în formă de inel, împletită din mai multe straturi de aluat. – 2. Covrig. Se spune mai ales despre colacii sau covrigii de o anumită formă, ce se împart de pomană pentru odihna sufletului unui mort; colacul mare, pentru preot și dascăl, de formă circulară, înconjurat de două împletituri, și avînd deasupra două chifle rotunde și două cruci dispuse simetric; colacii lăturalnici, pomană de 17 colaci, dintre care unul se presupune pentru Domnul, altul pentru Fecioara Maria, 10 pentru mort și 5 liturghioare sau covrigi în formă de două 8 încrucișate; colacii de la ușa cuptorului, grup de 11 colaci ce se împart calzi. – 3. Pîine dată de pomană. – 4. În general, obiect în formă roată sau de covrig. – 5. Colac de salvare. – 6. Colier. 7. Coroană. – 8. Arc, boltă. – 9. Ghizd, colac de fîntînă. – 10. Obadă. – 11. Gard, împrejmuire. – 12. Perniță de pus pe cai. – 13. (Înv.) Dar, cadou. – 14. (Înv.) Recompensă, bacsiș. – Mr., megl. culac, istr. colac. Sl. kolač, de la kolo „roată” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 67; Conev 66); cf. bg. kolač, sb. kòlač, rus. kalač. Rezultatul normal, *colaci, pl. colaci, a dus la formarea unui sing. analogic (DAR). Este inutilă, prin urmare, ipoteza lui Diculescu, Elementele, 473, bazată pe gr. *ϰόλλαξ, în loc de ϰολλιξ. Cuvîntul rom. a intrat în mai multe limbi, uneori împreună cu alte der., bazate pe fonetismul sl.: tc. kolak (față de kulaç), alb. kuljatš (față de kaljač), bg. kolak, mag. kalák „bacșiș” (față de kalács), cf. Berneker 541 și DAR. Der. colăcel, s. m. (covrig); colăcime, s. f. (ofrandă de colaci sau de daruri); colăcar, s. m. (persoană care oferă un dar; persoană care improvizează orații la nunțile tipice; turnător); colăcăriță, s. f. (femeie care pregătește pîinile de pomană); colăcări, vb. (a recita orații; a spiona; a turna); colăcărie, s. f. (orație, denunț); colăcaș, s. m. (persoană care improvizează orații); colăcășie, s. f. (orație); colăcer, s. m. (prieten al mirelui, care îi este martor și care recită orația), cuvînt care pare a se fi încrucișat cu colcer, clucer, și pe care Tiktin și DAR le consideră der. de la conăcar și confundat cu colac prin etimologie populară, ipoteză puțin plauzibilă (și mai puțin este der. din bg. kolačer, propusă de Conev 58); colăci, vb. (a aranja o căsătorie, a face pe pețitorul; a prezenta, a face cunoștință; a (se) amesteca, a (se) băga; a spiona, a turna, a denunța, a descoperi; a face colac, a răsuci; a încurca, a încîlci); colăcitură, s. f. (rulou; încurcătură); colătău, s. n. (mîner; coc, conci), pe care Tiktin și DAR îl pun în legătură cu mag. kallantyú „clanță” (cf. Stamati: pletele i-au pieptănat și colătău le-au făcut); încolăci (var. (în)colătăci), vb. (a face ca un cerc, a încovriga); încolăcitură, s. f. (roată, cerc); descolă(tă)ci, vb. (a desface, a întinde, a desfășura).

colac (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
colac, colaci s. m. 1. (intl.) inel de damă cu montură împletită. 2. (șc.) nota opt.

colac (Dicționaru limbii românești, 1939)
colác m. (d. vsl. kolačĭ [d. kolo, roată, cerc], de unde s´a făcut pl. colacĭ, apoĭ sing. colac, ca dracĭ, drac, saŭ d. bg. kolak, var. din kolač, rus. kalač, ung. kalács). Covrig mare împletit care se oferă la biserică. Plocon, veste (bună saŭ rea): hop și el cu colacu. Cerc gros (pl. și colace, neutru): colac de peatră [!] la fîntînă. Spiră: colaciĭ șarpeluĭ. A te face colac (saŭ covrig) de frig, a te zgrebuli [!]. Colac peste pupăză. V. pupăză. V. și bornac, naporjne, prescură.

colac (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
colác, -i, s.m. – 1. Un fel de pâine, împletită din mai multe straturi de aluat. Colac de Crăciun: „Nouă gazda ce ne-a da?” / Colacu de după masă / Și pe fiica ei frumoasă” (Calendar 1980: 5). Colac de nuntă. Colac funerar: „Știu eu ce mi-i leacu / Giolju și colacu” (Calendar 1980: 6). 2. Ghizd, colac de fântână. 3. Colac de fân răsucit, pus pe vârful căpiței, ca să nu-l ia vântul; clenciuri, cârligă (ALR 1973: 833; Hoteni, Oncești, Vad). 4. Cercul de coajă de copac care se pune de jur împrejurul pietrelor (la morile de apă); veșcă (Felecan 1983). – Din s. kolač, de la kolo „roată” (Miklosich, Cihac, Conev cf. DER); cf. magh. kalács.

colac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
colác s. m., pl. coláci

colac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
colac m. 1. turtă împletită în formă de cunună sau ghirlandă: colacii se împart la praznice sau comândare (v. pupăză); colac de Crăciun; 2. dar, plocon, făcut de țărani moșierului la zile mari; 3. ceva rotund, bantă în formă de cerc: colac de sârmă; a se face colac, a se ghemui; 4. ghizdurile unui puț sau roata despărțitoare la o moară: pe colacul fântânei erau două pahare de argint CR. [Slav. KOLAČ, cozonac (din kolo, roată)].

colac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COLÁC, colaci, s. m. 1. Produs de panificație, de obicei în formă de inel, împletit din două sau din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare - inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară) — Din sl. kolačĭ.