coji (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COJÍ, cojesc, vb. IV.
1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc.
2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama.
3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din
coajă.coji (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cojí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. cojésc, imperf. 3
sg. cojeá; conj. prez. 3
să cojeáscăcoji (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COJÍ, cojesc, vb. IV.
1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc.
2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama.
3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. — Din
coajă.cojì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cojì V. a despoia de coajă, a jupui.