cocostârc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (
Ornit.) Barză. – Contaminare între
cocor și
stârc.cocostârc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cocostârc s.m. (reg.)
1. puț cu cumpănă.
2. (fig. și ir.) om slab și cu gâtul lung.
cocostârc (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cocostấrc, -i, (cocostâlc), s.m. – (ornit.) Barză (ALR 1973: 604). – Contaminare între cocor și stârc.
cocostârc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m.,
pl. cocostấrcicocostârc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cocostârc m.
1. Mold. și Tr. barză:
cocostârcul tainic în lume călător AL.;
2. în Basarabia: puț cu cumpănă;
3. (ironic) om slab și cu gâtul lung. [Compus din
cocor (=
cocoș) și
stârc, corespunzând întocmai echivalentului francez
coq-héron și sinonimului oltenesc
cocobarză; compusul indică în special bărbățelul berzei sau al stârcului; sensurile 2 și 3 fac aluziune la gâtul cel lung al pasării].
cocostârc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (
Ornit.) Barză. — Contaminare între
cocor și
stârc.