cocli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCLÍ, pers. 3
coclește, vb. IV.
1. Refl. și
intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (
1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida.
2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (
2). –
Cf. bg. kotljasvam.cocli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coclí (-lésc, coclít), vb. –
1. A rugini un obiect de aramă. –
2. A se îmbăta, a se afuma.
Sl. *kotĭliti, de la
kotĭlŭ „căldare de aramă” (Cihac, II, 76; Pușcariu,
Lr., 291). –
Der. cocleală, s. f. (strat de carbonat de cupru; stare proastă și mai ales gust rău după beție);
cohni, vb. (
Bucov., a se strica, a se avaria, a se deterioara), probabil prin contaminare cu
duhni „a mirosi urît”.
cocli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!coclí (a se ~) (a se oxida)
(co-cli) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se cocléște, imperf. 3
sg. se cocleá; conj. prez. 3
să se cocleáscăcocli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COCLÍ, pers. 3
coclește, vb. IV.
1. Refl. și
intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida.
2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). —
Cf. bg. kotljasvam.coclì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coclì v.
1. a se rugini, a se face verde (vorbind de bucatele în vase de aramă);
2. fam. a se ameți de băutură:
se îmbătă boierul de se coclise turtă ISP. [Mold.
cotli, din slav. KOTĬLĬ, aramă].