cocioabă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCIOÁBĂ, cocioabe, s. f. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată. –
Et. nec.cocĭoabă (Dicționaru limbii românești, 1939)cocĭoábă (
ĭoa o silabă) și (Trans.)
-úbă f., pl.
e (met. din
cobace). Casă mică și proastă, coșmagă, chițumie, bojdeŭcă. V.
colibă, vizuină.cocioabă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cocioábă s. f.,
g.-d. art. cocioábei; pl. cocioábecocioabă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cocioabă f. bordeiu de pari:
cocioabă veche de bârne CR. [Cf. macedo-român
cuciubă, butuc, de origină necunoscută].
cocioabă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COCIOÁBĂ, cocioabe, s. f. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată. —
Et. nec.