cocie - explicat in DEX

cocie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din scr. kočija, magh. kocsi.

cocie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cocíe (-íi), s. f. – Trăsură, caleașcă. – Mr. cucie. Bg., sb. kočija, din mag. kocsi „din orașul Kocs” (Miklosich, Fremdw., 99; Cihac, II, 66; Meyer 203), cf. germ. Kutsche. Der. directă din mag. (Gáldi, Dict., 118), este mai puțin sigură. – Der. cocier, s. m. (vizitiu), din sb. kočijar; cociaș, s. m. (vizitiu), din sb. kočijaš; cociș, s. m. (vizitiu), din mag. kocsis. Înv. în limba literară, se folosește în Banat și Trans.

cocie (Dicționaru limbii românești, 1939)
cocíe f. (ung. kocsi, căruță, d. Kocs, un oraș în comitatu Komoru, aĭ căruĭ locuitorĭ erau căruțașĭ între Viena și Buda în sec. 15 și 16. De aicĭ: sîrb. kóčija, bg. kočiĭe, turc. alb. koči; germ. kutsche, engl. coach, fr. sp. coche, it. cocchio). Ban. Olt. Munt. vest. Căruță. – Și cucíe (CL. 1920, 630).

cocie (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
cócie, s.f. – Trăsură; termen atestat doar în Maramureș, Sătmar; în Transilvania se folosește hinten; în Muntenia și Moldova, trăsură (ALR 1956: 355): „O dată pe săptămână, doctorul Várady din Coștiui cu cocia (trăsură) trecea prin sat, se oprea la primărie…” (Bota 2005: 65; Rona de Sus); „Că jinerele la socrie, / Îi ca ruda la cocie” (Bilțiu 1990: 123). – Din srb. kočja, magh. kocsi (DEX), cf. germ. Kutsche (DER).

cocie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cocíe (înv., reg.) s. f., art. cocía, g.-d. art. cocíei; pl. cocíi, art. cocíile

cocie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cocie f. Tr. trăsură mică și ușoară. [Ung. KOCSY].

cocie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] — Din sb. kočija, magh. kocsi.