coase (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COÁSE, cos, vb. III.
Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊
Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit.
2. A broda.
3. (
Med.) A împreuna (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Din
lat. pop. cosere (=
consuere).
coase (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coáse (cós, cusút), vb. –
1. A fixa, a prinde părțile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu ață. –
2. A însăila. –
3. A broda. –
4. A înfige, a bate cuie. –
5. A înțepa. –
Mr. cos, coasire, megl.,
istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului
consuĕre (Diez,
Gramm., I, 33; Pușcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR);
cf. vegl. koser, it. cucire (
engad. kuzir),
prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp.,
port. coser. –
Der. cusut, s. n. (acțiunea de a coase);
cusătură (
var. mr. cusutură),
s. f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al
lat. *
consutūra (Pușcariu 460; DAR),
cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp.,
cat.,
port. costura; cusător, s. m. (ucenic de croitor);
cusătoare (
var. cusătoreasă),,
s. f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă; mașină de legat cărți);
cusătoriță, s. f. (croitoreasă);
cusătorie, s. f. (croitorie; atelier de croitorie);
descoase, vb. (a desface din cusături);
cosoi, s. n. (
Trans., legătură, fașă).
coase (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coáse (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. cos, 1
pl. coásem, imperf. 3
sg. coseá, perf. s. 1
sg. cusúi, 1
pl. cusúrăm; conj. prez. 3
să coásă; ger. cosấnd; part. cusútcoase (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coase v. a prinde sau a legă cu un fir petrecut printr’un ac:
a coase la gherghef (cu flori), a broda. [Lat. vulg. COSERE = clasic CONSUERE].
coase (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COÁSE, cos, vb. III.
Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊
Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit.
2. A broda.
3. (
Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. –
Lat. pop. cosere (=
consuere).