coarticulație - explicat in DEX

coarticulație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COARTICULÁȚIE, coarticulații, s. f. (Fon.) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. [Pr.: co-ar-] – Din fr. co-articulation.

coarticulație (Dicționar de neologisme, 1986)
COARTICULÁȚIE s.f. (Lingv.) Producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete. [Cf. fr. coarticulation].

coarticulație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COARTICULÁȚIE s. f. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor. (< fr. coarticulation)

coarticulație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláției

coarticulație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] — Din fr. coarticulation.