coardă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊
Expr. (
Fam.)
A atinge (pe cineva)
la coarda sensibilă (sau
simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva.
A întinde coarda până se rupe (sau
plesnește) sau
a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La
pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊
Coardă vocală = fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete.
Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate.
2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc.
3. (
Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc.
4. Sfoară care leagă brațele ferăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei.
5. (La
pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring.
6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni.
7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței de vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri.
8. (
Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări).
9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat.
10. (
Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [
Pl. și:
corzi] –
Lat. chorda (cu unele sensuri după
fr. corde).
coardă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COÁRDĂ2, coarde, s. f. (
Reg.) Spadă, sabie. [
Var.:
coártă s. f.] –
Cf. magh. kard.coardă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coárdă (coarde), s. f. –
1. Fir elastic care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. –
2. Funie, frînghie, sfoară groasă. –
3. Sfoară. –
4. Șiret, legătură. –
5. Strună de chitară. –
6. Urzeală, bătătură. –
7. Tendon sau ligament care se încordează la anumite mișcări. –
8. Lăstar. –
9. Rădăcină aeriană. –
10. Arc, resort. –
11. Bîrnă sau grindă mare care susține tavanul. –
12. Grindă diagonală, tirant. –
13. La jocul de biliard, punct cîștigat prin trei lovituri. –
14. Viscozitate, întărire caracteristică marmeladei sau jeleului. –
Var. (
înv.)
cord. Mr. coardă, megl. coardă „grajd”.
Lat. chŏrda (Pușcariu 387; Candrea-Dens., 380; REW 1881; DAR);
cf. alb. kordëzë, it.,
prov.,
cat.,
port. corda, fr. corde, sp. cuerda. Apare în
doc. slavo-
rom. începînd cu 1408. La sensul 13, Graur,
BL, V, 58, vede o confuzie a lui coardă „strună” cu
fr. cuarte; însăși
fr. corde se folosește ca termen de biliard. Sensul de „bîrnă” ar fi balcanic, după Jud,
ZRPh., XXXVIII, 25,
cf. ngr. ϰόρδα; dar este mai puțin probabil să fie deja
lat.,
cf. sard. kordáu „bîrnă” (Wagner 115). –
Der. cordiș, adv. (pieziș, oblic);
cordui, vb. (a strînge cu putere);
cordar, s. m. (sforar, frînghier; la vioară, căluș, scaun; măciucă, bîtă; ferăstrău de mînă), la care sensul de „căluș” pare a fi împrumutat din
fr. cordier; corda, vb. refl. (a se nărui, mai ales o grămadă de lemne);
cordaj, s. n., din
fr. cordage; încorda, vb. (a contracta mușchii, a întări; a întinde; a trage de, a supune unei tensiuni; a acorda un instrument; a strînge o legătură; a lega vița de vie; a îndrepta, a ridica, a așeza; a lupta, a asuda, a (se) strădui, a face eforturi);
încordător, s. m. rar, (diavolul);
încordătură, s. f. (tensiune; efort; spasm)
descorda, vb. (a slăbi, a diminua tensiunea; a modera). Din
rom. provine
bg. korda (Capidan,
Raporturile, 206).
coardă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coárdă (coarde), s. f. – Spadă. –
Mr. coardă. Sl. korŭda, cf. sb.,
rus. korda, ceh.,
pol. kord (Berneker 569; Vasmer 624),
alb. kordë. După DAR, din
mag. kard. Sec. XVI,
înv., azi numai în
Trans. –
Der. cordenci, s. n. (frînă la războiul de țesut; cuțit la melița mecanică).
coardă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)coardă, corzi s. f. (peior.) 1. prostituată.
2. nimfomană.
3. om ipocrit / fățarnic.
coardă (Dicționaru limbii românești, 1939)coárdă f., pl.
e și
corzĭ (lat.
chŏrda, d. vgr.
hordé; it. pg.
corda, fr.
corde, sp.
cuerda: ngr. [d. it.]
kórda; vsl.
korŭda, bg. sîrb. rus.
kórda; alb.
kórdă; ung.
kard). Strună, fir sonor la instrumentele muzicale. Pînză (lamă dințată) la feresteŭ [!]. Resort, cordea de oțel la ceasornic. Arc elastic la încuĭetorĭ și lacăte. Ramură de viță:
se rupeaŭ coardele de greutatea roduluĭ (Sov. 215). Cheriș, traversă, grindă transversală pe care se sprijină dușameaŭa [!]. Îndoitura gîtuluĭ caluluĭ. Tăria pelteleĭ și a șerbetuluĭ cînd îl facĭ și, amestecîndu-l, se ține de făcăleț ca o ață.
Geom. Secanta considerată ca dreaptă care unește extremitățile unuĭ arc.
Anat. Coardele vocale, niște tendoane în gît care vibrează și produc vocea.
Fig. A atinge pe cineva la coarda simțitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte.
A o lua pe altă coardă, a schimba tonu saŭ procedura.
A o lăsa pe o coardă maĭ joasă, a o lăsa maĭ moale, a te modera. Adv.
A o ținea [!] coardă, a nu te întrerupe, a nu te opri.
A ținea drumu coardă, a-l urma mereŭ.
coardă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!coárdă s. f.,
g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzicoardă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)coárdă, -e, s.f. – Sabie de lemn folosită în recuzita teatrului popular (Bilțiu 2002). – Din sl. korŭda, cf. rus. korda, pol. kord, alb. kordë (DER); Din magh. kard (DA, DEX).
coardă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coardă f.
1. sucitură de fire ce ține întinse căpătâiele unui arc;
2. fir de maț sau de metal întins pe unele instrumente: fig.
a atinge coarda simțitoare; 3. Anat. nerv, tendon:
mă dor a pieptului meu coarde EM. fig.
coardele puterii sale s’au rupt OD.;
4. suprafață vârtoasă, tărie:
dulcețile nu au coardă AL.;
5. îndoitura la gâtul calului:
pe coarda-i cea pletoasă să desmierd murgul voinic AL.;
6. curmeiu de viță;
7. arc la broasca ușii;
8. funie de nuiele împletite (la car și la sanie);
9. grindă de acoperiș la o casă țărănească:
se aud în pod corzile trosnind. [Lat. CHORDA].
coardă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊
Expr. (
Fam.)
A atinge (pe cineva)
la coarda sensibilă (sau
simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva.
A întinde coarda până se rupe (sau
plesnește) sau
a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La
pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊
Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete.
Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate.
2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc.
3. (
Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc.
4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei.
5. (La
pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring.
6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni.
7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri.
8. (
Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări).
9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat.
10. (
Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [
Pl. și:
corzi] —
Lat. chorda (cu unele sensuri după
fr. corde).