coardă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊
Expr. (
Fam.)
A atinge (pe cineva)
la coarda sensibilă (sau
simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva.
A întinde coarda până se rupe (sau
plesnește) sau
a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La
pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊
Coardă vocală = fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete.
Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate.
2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc.
3. (
Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc.
4. Sfoară care leagă brațele ferăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei.
5. (La
pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring.
6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni.
7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței de vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri.
8. (
Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări).
9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat.
10. (
Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [
Pl. și:
corzi] –
Lat. chorda (cu unele sensuri după
fr. corde).